CASS – contribuția la sănătate – pentru anul 2024 la obținerea altor venituri

CASS – contribuția la sănătate – pentru anul 2024 la obținerea altor venituri

În cazul obținerii de venituri din chirii, dobânzi, dividende etc contribuabilii la sistemul de asigurări sociale de sănătate, datorează, după caz, CASS pentru veniturile din România și din afara României, realizate din următoarele categorii de venituri (conform art. 155, alin. (1) din Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare):

. . .

c. venituri din drepturi de proprietate intelectuală,

d. venituri din asocierea cu o persoana juridică,

e. venituri din cedarea folosinței bunurilor,

f. venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură,

g. venituri din investiții, (dividende, tranzacții cu titluri, dobânzi, etc )

h. venituri din alte surse, inclusiv veniturile din vânzarea de criptomonede.

Persoanele fizice care realizează venituri, din una sau mai multe surse și/sau alte categorii de venituri, datorează CASS dacă estimează pentru anul curent venituri a căror valoare cumulată este cel puțin egală cu 6/12/24 de salarii minime brute pe țară, în vigoare la termenul de depunere a declarației. Încadrarea în plafonul anual de cel puțin 6/12/24 salarii minime brute pe țară, se efectuează prin cumularea veniturilor obținute din

  • venitul net din drepturi de proprietate intelectuală, stabilit după deducerea cotei de cheltuieli forfetare precum și venitul net din drepturi de proprietate intelectuală determinat în sistem real;
  • venitul net distribuit din asocieri cu persoane juridice;
  • venitul net sau norma de venit, după caz, pentru veniturile din cedarea folosinței bunurilor;
  • venitul și/sau câștigul din investiții (dividende, dobânzi, etc). În cazul veniturilor din dividende și din dobânzi se iau în calcul sumele distribuite și încasate, după reținerea impozitului de catre plătitorul de venit.
  • venitul net sau norma de venit, după caz, pentru veniturile din activități agricole, silvicultura și piscicultura,
  • venitul brut și/sau venitul impozabil din alte surse,

Atenție!

Persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor sau venituri din pensii, nu datorează CASS pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală.

Observație!

Persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat, sunt obligate la plata CASS pentru categoriile de venituri enumerate mai sus, realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere.


Încadrarea în plafonul minim și stabilirea contribuției de plată pentru 2024


Pentru 2024 salariul minim brut pe economie a fost estimat la valoarea de 3.300 lei pe lună, respectiv 39.800 lei anual.

Baza de calcul a CASS se stabilește prin raportarea venitului realizat la plafonul de 6/12/24 salarii minime pe economie, valabil în anul pentru care se depune declarația. 

  • Plafonul 1: venitul cumulat realizat este mai mic decat plafonul de 6 salarii minime, adică sub 19.800 lei;
    • CASS datorată = 0 lei – nu se completeaza sectiunea de CASS din declaratia unica;
  • Plafonul 2: venitul cumulat realizat este între de plafonul de 6 salarii și 12 salarii, adică între 19.800 lei și 39.600 lei;
    • CASS datorată = 1.980 lei
  • Plafonul 3: venitul cumulat realizat este între de plafonul de 12 salarii și 24 salarii, adică între 39.600 lei și 79.200 lei;
    • CASS datorată = 3.960 lei
  • Plafonul 4: venitul cumulat realizat este peste plafonul de 24 salarii, adică peste 79.200 lei;
    • CASS datorată = 7.920 lei

 Atenție!

La cumularea veniturilor nu se iau in calcul veniturile din pensii și/sau salarii.